Coșul meu
Coșul tău este gol!
Ghid îngrijire incalțăminte
Vă mulțumim că ați ales încălțămintea comercializată de WIVIAN BOUTIQUE.
Pentru păstrarea aspectului, formei și caracteristicilor încălțămintei și pentru prelungirea duratei de utilizare a acesteia, vă recomandăm respectarea următoarelor instrucțiuni.
Recomandări generale:
Îngrijirea încălțămintei din piele netedă sau presată
· Încălțămintea cu fețe din piele netedă sau presată se curăță de praf cu o cârpă moale.
· Pentru petele de grăsime sau alte impurități, se recomandă utilizarea unei cârpe ușor umezite cu o soluție apoasă de detergent delicat, în concentrație redusă.
· Recomandăm testarea produselor de curățare pe o zonă mai puțin vizibilă înainte de utilizarea acestora pe întreaga suprafață.
Îngrijirea încălțămintei din piele întoarsă
· Încălțămintea cu fețe din piele întoarsă se curăță cu o perie specială destinată acestui tip de material.
· Se recomandă evitarea contactului cu apa și purtarea acestui tip de încălțăminte în condiții de vreme uscată.
· Pentru protecție împotriva umezelii și a petelor, poate fi utilizat un spray special destinat pielii întoarse.
Încălțămintea nu este impermeabilă
Încălțămintea comercializată de WIVIAN BOUTIQUE nu este impermeabilă, cu excepția cazului în care acest lucru este menționat în mod expres în descrierea produsului.
Expunerea la ploaie, apă, umezeală excesivă sau alte lichide poate afecta materialele, culoarea, adezivii și alte componente ale încălțămintei.
Despre utilizarea și întreținerea corespunzătoare
Deteriorările produse ca urmare a utilizării necorespunzătoare, a nerespectării instrucțiunilor de întreținere, a spălării în mașina de spălat, a folosirii unor substanțe agresive sau a expunerii la surse directe de căldură nu reprezintă, în sine, neconformități imputabile comerciantului.
Aceste recomandări au rolul de a ajuta la păstrarea corespunzătoare a produsului și nu limitează drepturile legale ale consumatorului privind conformitatea produsului.